Chestionar

 
    M-am gandit sa raspund la niste intrebari ca sa reusesc sa imi inteleg stilul de viata. Si sper ca asa sa reusiti sa ma intelegeti si voi mai bine.

       Ce greutate ai?
       Acum "doar" 60 si ceva de kg. Mi-e frica sa ma urc pe cantar. Sunt imensa!

       De ce te-a ingrasat?
       Inca din copilarie am fost plinuta. Bunicii m-au invatat mereu sa nu ma ridic de la masa pana nu "o curat", mama gatea mereu prajituri delicoase, tata era si el un gurmand.. Am fost invatata ca asa este bine. Si dupa am inceput sa cer din ce in ce mai multa mancare. In mare parte este vina mea, pentru ca nu am facut nimic ca sa impiedic acest lucru.

      Cum vrei sa slabesti?
      Niciodata nu am reusit sa tin o dieta in adevaratul sens al cuvantului. Pentru mine nu exista exceptii de la regula. Daca am mancat o prajitura, inevitabil am dat gres. Vreau sa nu mananc nici un aliment interzis.

      Ce ai mancat azi?
      Azi un pahar de limonada si un iaurt mare. Vreau sa beau mai multa limonada, parca ma ajuta sa nu simt foamea.

      Ce probleme ai din cauza greutatii?
      Uneori as vrea sa traiesc in alt corp. E groaznic. Imi doresc sa pot purta haine stramte fara sa ma simt aiurea, sa pot alerga cat vreau, imi doresc ca baietii sa intoarca capul pe strada dupa mine cum o faceau acum cativa ani.

     Ce parere ai despre persoanele prea slabe?
      Nu exista "prea" slab. Esti slab si atat. Si persoanele slabe arata foarte bine!

   Mi-ar placea sa completati si voi acest chestionar. Astept comentariile voastre cu nerabdare!

   xoxo.

Imi pare rau, sincer!

   Imi pare rau ca nu am reusit sa scriu mai des, desi chiar am simtit nevoia.
   M-am simtit foarte rau zilelea astea. Am slabit in 3 zile 3,5 kg. A fost o zi cand am baut doar apa, alta in care am baut doar ceai si alta in care am mancat o salata, pentru ca draguta mea colega de camera incepuse sa intre la banuieli.
   
    Promit sa raspund de azi inainte la toate comentariile pe care le primesc. Nu prea pare, dar faptul ca ma cititi ma face sa ma simt mult mai bine.

    Multumesc!

Aberatii

 
    Ceva nu ma lasa sa scriu. Parca nu pot sa spun tot. Parca povestea e prea lunga. Parca nici nu are sfarsit. Parca, parca, parca.. Doar aberatii.
    Ce e de spus? Am crezut ca iubesc. M-a inselasem.
    Am scapat de el. Am vrut sa regret, dar nu am putut niciodata.
    Am vazut-o pe mama in fiecare seara plangand. M-am plictisit, si am plecat din casa, nu inainte sa o fac sa tipe ca ma uraste. Cat ma uraste. Si probabil asta e adevarul.. poate ura acea parte din mine. Sau poate ma ura chiar pe mine. Pe adevarata eu.
     Acum (cica) sunt doar o simpla studenta. La o facultate oarecare. Am un prieten pe care (cica) il iubesc. Si cam atat. Probabil am tot ce oamenii mediocri isi doresc. Dar nu am nimic din ce imi doresc eu - adevarata eu. O sa obtin.. nici o problema.
 
    Trecutul e trecut. Poate ar trebui sa invat sa traiesc in prezent. 

Razbunare

    Nu a fost greu sa il fac sa ma vrea, din nou, din nou, si din nou.. Spre deosebire de mama, eu eram mai tanara. Si tineretea este un plus foarte mare cand vine vorba de frumusete..
     Am devenit asadar amanta tatalui meu vitreg. Era ciudat, parca il uram si il iubeam in acelasi timp. Dorinta de a-l avea era mai mare decat ratiunea. Si intr-o zi, cand stiam ca mama e plecata, el a venit la mine in camera si m-a trezit, sarutandu-ma. Si lucrurile nu s-au oprit atunci.. m-am daruit lui din nou, cu mai multa pasiune ca niciodata. Si in clipa aia, fix in toiul "actiunii".. a intrat mama in camera. Si ne-a vazut.
      A inceput sa planga si a inchis usa. El a sarit ca ars, s-a imbracat si s-a dus dupa ea. S-au certat. Mama l-a dat afara din casa. Ma razbunasem, in sfarsit. Reusisem sa despart doi oameni care "cica" se iubeau. De cate ori nu mi-am imaginat momentul asta..
      Mama a depus cererea de divort iar el s-a agatat disperat de mine. Mi-a spus ca ma iubeste si m-a cerut in casatorie. Am inceput sa rad. Aveam putin peste 18 ani si mi-am dat seama ca nu mai am nevoie de el. L-am rugat sa dispara din viata mea. Dar nu m-a ascultat,,

Regasire

  
  Nu am vrut sa mai scriu. Credeam ca nu mai am nimic de spus, dar au fost niste momente cand pur si simplu nu imi gaseam cuvintele.

  In jur miroase a toamna. Ma cuprinde o melancolie placuta care parca imi amorteste tot trupul. Si multe amintiri imi invadeaza mintea. Amintiri bonlave, si pe care le credeam ingropate de mult timp.

   Imi amintesc.. era tot toamna, dar anul nu era acelasi. Plangeam in camera mea si imi stergeam disperata lacrimile. Priveam rochita albastra pe care urma sa o port, care in magazin imi parea superba, dar acum parea doar o simpla bucata de carpa. Mama urma sa se casatoreasca cu barbatul de care credeam ca sunt indragostita. Degeaba am incercat sa o conving ca nu au nici macar un an de cat timp sunt impreuna, ca nu se potrivesc, etc.. Nu m-a ascultat. Si sufeream cumplit..
    A pasit in camera mea si am stiut ca este el. M-a mintit ca se casatoreste cu ea ca sa fie mai aproape de mine, si am stiut ca este doar o minciuna. Dar m-am incapatanat sa il cred.. M-a sarutat si mi-a promis ca totul o sa fie bine. M-a dezbracat de pijamale si m-a ajutat sa ma imbrac cu rochita albastra. Mi-a spus cat sunt de frumoasa. Si a plecat..
     Nunta a fost plictisitoare. Imi priveam propria mama cu invidie, imi doream mai mult ca orice sa fiu in locul ei. In clipa cand au spus "Da" am simtit ca ceva in mine moare.. M-am dus in camera mea si am plans din nou. El a venit, m-a sarutat si a incercat sa ma linisteasca. Poate nu o sa va vina sa credeti, dar atunci m-am daruit lui pentru prima data.
     Apoi a plecat.. Tarziu, in noapte, i-am auzit gemetele mamei. Si atunci am inteles ca m-a mintit. Si cat a mintit. Si am jurat sa ma razbun..

Sarutul

  
    As vrea sa lamuresc de la inceput cateva lucruri. Eu nu oblig sau sfatuiesc pe nimeni sa se infoemteze, sau sa faca ceea ce fac eu. A fost alegerea mea si consecintele le suport doar eu.
    Am (re)citit postarea de ieri si comentariile voastre, si vreau sa va multumesc.. doar pentru simpla prezenta. Pareti niste oameni dispusi sa ajute, dar nu stiu cat de dispusi sunteti sa si intelegeti. Am fost foarte uimita pentru ca am primit destul de multe comentarii, si chiar nu ma asteptam. Credeam ca o sa citesc doar eu ceea ce voi scrie, dar vad ca nu este asa. Aveam in minte sa imi fac un jurnal de cand psihiatrul m-a sfatuit asta cu cativa ani in urma. Mi-a luat cam mult..

   De mic copil am fost slaba. Adorabil de slaba. Aveam orice haine imi doream, si mama imi dadea oricat de multi bani ii ceream fara sa imi solicite explicatii. Tata ne parasise pe amandoua, si mult timp l-am urat. Plecase atunci cand aveam mai multa nevoie de el, si luase cu el o parte din sufletul meu pe care nu o voi regasi niciodata - inocenta..
   Mama nu a incercat niciodata sa isi refaca viata. Se refugiase in munca, si uitase sa mai fie femeie cu adevarat. Parul ei blond cenusiu statea mereu nepieptanat, corectorul nu mai acoperise de mult timp cearcanele, purta doar imbracaminte sport si uitase sa poarte si tocuri.. Am incercat de multe ori sa o fac sa isi aminteasca de femeia superba care fusese odata, dar nu am reusit. Se simtea batrana, desi avea doar putin peste 40 de ani. Probabil acum intelegi uimirea mea cand am vazut-o ca incepe din nou sa se aranjeze, sa isi cumpere rochii, sa poarte din nou tocuri ametitor de inalte si sa mearga din ce in ce mai des la saloane de infrumusetare.
    Am fost socata cand mi-a spus intr-o seara rece de Decembrie ca la masa de Craciun vom mai avea un invitat, cu exceptia prietenului meu. Iar atunci cand acel barbat cu ochii albastrii si parul brunet, putin mai tanar decat mama, a intrat in casa, prietenul meu mi s-a parut deodata fad, prea copilaros. Toata seara l-am sorbit din priviri pe acel strain misterios, care (din cate am aflat la masa) avea aceleasi gusturi muzicale ca si mine, citea aceleasi carti, mergea prin aceleasi localuri.. In adancul sufletului speram ca el sa ramana impreuna cu mama, ca sa il pot vedea cat mai des. Il placeam, il placeam intr-un mod nefiresc si neadecvat, dar probabil nu as fi facut niciodata primul pas. S-a ocupat el de asta..
    Cand m-am dus sa aduc niste preparate din bucatarie, mama l-a trimis sa ma ajute. Mare greseala.. Dupa ce a inchis usa i-am simtit bratele pe talia mea si rasuflarea fierbinte pe ceafa, si mi-am dat seama imediat ca nu este prietenul meu. Dar nu m-am opus.. il doream la fel de tare cum ma dorea si el. M-a intors brutal si atunci m-a sarutat pentru prima oara. Simteam in stomac un tremur ciudat, o senzatie pe care nu o mai simtisem niciodata. De parca itreg Universul putea fi redus in magia a doar 3 cuvinte : "eu si el..".
      Ne-am intorsc la masa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dar era real.. trebuia sa fie.

  As vrea sa imi cer scuze pentru ca nu am nici un fel de talent cu "de-ale scrisului". Nu ma pricep decat sa imi amintesc intamplari pe care praful nepasarii s-a asternut de mult timp..

Inceputul

   Dimineata asta are aroma de cafea amaruie si tutun. Ce contrast dulce..
   Si totusi - de ce scriu?
   M-am trezit dorindu-mi cu toata fiinta mea sa imi fac un blog. Nu mai stiu ce am visat aseara, dar presimt ca mi-a schimbat viata. M-am urcat pe cantar increzatoare, dar tot 70 de kg arata. Cum poate fi o tipa de 70 de kg anorexica? va veti intreba. Este o poveste lunga, si nu o voi dezvalui pe toata acum. In orice caz, nu am aratat mereu atat de aiurea. Eram slaba, eram perfecta. Dar oare la asta se rezuma perfectiunea?!..
   Acum e prea tarziu pentru regrete si intrebari inutile.