Nu am vrut sa mai scriu. Credeam ca nu mai am nimic de spus, dar au fost niste momente cand pur si simplu nu imi gaseam cuvintele.
In jur miroase a toamna. Ma cuprinde o melancolie placuta care parca imi amorteste tot trupul. Si multe amintiri imi invadeaza mintea. Amintiri bonlave, si pe care le credeam ingropate de mult timp.
Imi amintesc.. era tot toamna, dar anul nu era acelasi. Plangeam in camera mea si imi stergeam disperata lacrimile. Priveam rochita albastra pe care urma sa o port, care in magazin imi parea superba, dar acum parea doar o simpla bucata de carpa. Mama urma sa se casatoreasca cu barbatul de care credeam ca sunt indragostita. Degeaba am incercat sa o conving ca nu au nici macar un an de cat timp sunt impreuna, ca nu se potrivesc, etc.. Nu m-a ascultat. Si sufeream cumplit..
A pasit in camera mea si am stiut ca este el. M-a mintit ca se casatoreste cu ea ca sa fie mai aproape de mine, si am stiut ca este doar o minciuna. Dar m-am incapatanat sa il cred.. M-a sarutat si mi-a promis ca totul o sa fie bine. M-a dezbracat de pijamale si m-a ajutat sa ma imbrac cu rochita albastra. Mi-a spus cat sunt de frumoasa. Si a plecat..
Nunta a fost plictisitoare. Imi priveam propria mama cu invidie, imi doream mai mult ca orice sa fiu in locul ei. In clipa cand au spus "Da" am simtit ca ceva in mine moare.. M-am dus in camera mea si am plans din nou. El a venit, m-a sarutat si a incercat sa ma linisteasca. Poate nu o sa va vina sa credeti, dar atunci m-am daruit lui pentru prima data.
Apoi a plecat.. Tarziu, in noapte, i-am auzit gemetele mamei. Si atunci am inteles ca m-a mintit. Si cat a mintit. Si am jurat sa ma razbun..
