As vrea sa lamuresc de la inceput cateva lucruri. Eu nu oblig sau sfatuiesc pe nimeni sa se infoemteze, sau sa faca ceea ce fac eu. A fost alegerea mea si consecintele le suport doar eu.
Am (re)citit postarea de ieri si comentariile voastre, si vreau sa va multumesc.. doar pentru simpla prezenta. Pareti niste oameni dispusi sa ajute, dar nu stiu cat de dispusi sunteti sa si intelegeti. Am fost foarte uimita pentru ca am primit destul de multe comentarii, si chiar nu ma asteptam. Credeam ca o sa citesc doar eu ceea ce voi scrie, dar vad ca nu este asa. Aveam in minte sa imi fac un jurnal de cand psihiatrul m-a sfatuit asta cu cativa ani in urma. Mi-a luat cam mult..
De mic copil am fost slaba. Adorabil de slaba. Aveam orice haine imi doream, si mama imi dadea oricat de multi bani ii ceream fara sa imi solicite explicatii. Tata ne parasise pe amandoua, si mult timp l-am urat. Plecase atunci cand aveam mai multa nevoie de el, si luase cu el o parte din sufletul meu pe care nu o voi regasi niciodata - inocenta..
Mama nu a incercat niciodata sa isi refaca viata. Se refugiase in munca, si uitase sa mai fie femeie cu adevarat. Parul ei blond cenusiu statea mereu nepieptanat, corectorul nu mai acoperise de mult timp cearcanele, purta doar imbracaminte sport si uitase sa poarte si tocuri.. Am incercat de multe ori sa o fac sa isi aminteasca de femeia superba care fusese odata, dar nu am reusit. Se simtea batrana, desi avea doar putin peste 40 de ani. Probabil acum intelegi uimirea mea cand am vazut-o ca incepe din nou sa se aranjeze, sa isi cumpere rochii, sa poarte din nou tocuri ametitor de inalte si sa mearga din ce in ce mai des la saloane de infrumusetare.
Am fost socata cand mi-a spus intr-o seara rece de Decembrie ca la masa de Craciun vom mai avea un invitat, cu exceptia prietenului meu. Iar atunci cand acel barbat cu ochii albastrii si parul brunet, putin mai tanar decat mama, a intrat in casa, prietenul meu mi s-a parut deodata fad, prea copilaros. Toata seara l-am sorbit din priviri pe acel strain misterios, care (din cate am aflat la masa) avea aceleasi gusturi muzicale ca si mine, citea aceleasi carti, mergea prin aceleasi localuri.. In adancul sufletului speram ca el sa ramana impreuna cu mama, ca sa il pot vedea cat mai des. Il placeam, il placeam intr-un mod nefiresc si neadecvat, dar probabil nu as fi facut niciodata primul pas. S-a ocupat el de asta..
Cand m-am dus sa aduc niste preparate din bucatarie, mama l-a trimis sa ma ajute. Mare greseala.. Dupa ce a inchis usa i-am simtit bratele pe talia mea si rasuflarea fierbinte pe ceafa, si mi-am dat seama imediat ca nu este prietenul meu. Dar nu m-am opus.. il doream la fel de tare cum ma dorea si el. M-a intors brutal si atunci m-a sarutat pentru prima oara. Simteam in stomac un tremur ciudat, o senzatie pe care nu o mai simtisem niciodata. De parca itreg Universul putea fi redus in magia a doar 3 cuvinte : "eu si el..".
Ne-am intorsc la masa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dar era real.. trebuia sa fie.
As vrea sa imi cer scuze pentru ca nu am nici un fel de talent cu "de-ale scrisului". Nu ma pricep decat sa imi amintesc intamplari pe care praful nepasarii s-a asternut de mult timp..
