Din nou la "dieta"

    Azi am mancat doar doua felii dintr-un mar si am baut foarte multa apa. Incepe sa ma doara tot corpul si nu mi se pare ca sunt in regula.
    Prietena cu care locuiesc incepe sa se prinda ca nu sunt bine. Daca o sa afle de stilul meu de viata sunt sigura ca o sa se sperie. Nu are cum sa inteleaga asa ceva. Nimeni nu poate. Imi doresc macar sa nu mai incerce sa ma ajute. Ma imbie cu tot felul de mancaruri. Degeaba. Vad oameni care mananca si imi este tot mai sila. Mi-e sila si de mine. Arat groaznic.
    Merg pe strada si am impresia ca toti se holbeaza la mine. Sunt sigura ca toti ma vad grasa. Ei nu stiu cat de mult doare. Si stomacul, si inima, si sufletul. Habar nu au. Judeca doar dupa aparente. Si eu judec asa. Asa m-au invatat. Niste idioti, toti!

    Sper ca maine sa fiu mai bine. Imi este rau, dar nu renunt. Nu voi renunta niciodata. E doar o alta zi..

Hey! Remember me?

       Nu am uitat nici o clipa ca am blog. Nu as putea uita asa ceva.
       Nu am mai scris pentru ca am considerat ca personalitatea mea "ana" nu este complet definita. Nu am mai scris pentru ca perioadele de anorexie contrastau mult prea des cu cele in care mancam aproape normal. Nu am mai scris pentru ca nu am mai simtit nevoia..

        Nu stiu ce am azi. Nu stiu ce mi se intampla. Simt nevoia sa ma descarc - atat si nimic mai mult. Mi-ar placea sa vorbesc cu cineva care ma intelege, dar fetele "ana" ma reneaga. Oare anorexia este ceva ce tine doar de fizic, sau este mai mult o boala mentala?

        Nici acum nu ma inteleg. Ajunsesem iar la 70 kg, iar acum am "doar" 62. Sunt imensa. 1,64 m si 62 kg. Am slabit 8 kg in 2 luni. E putiiinnnn! Imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii. Trebuie sa slabesc URGENT. Cat mai repede. Sunt urata si nimeni nu ma vrea, nimeni nu ma suporta. Nici eu nu ma suport. Voi mai sunteti pe aici? Voi reusiti sa ma suportati?

        Hello...???

Chestionar

 
    M-am gandit sa raspund la niste intrebari ca sa reusesc sa imi inteleg stilul de viata. Si sper ca asa sa reusiti sa ma intelegeti si voi mai bine.

       Ce greutate ai?
       Acum "doar" 60 si ceva de kg. Mi-e frica sa ma urc pe cantar. Sunt imensa!

       De ce te-a ingrasat?
       Inca din copilarie am fost plinuta. Bunicii m-au invatat mereu sa nu ma ridic de la masa pana nu "o curat", mama gatea mereu prajituri delicoase, tata era si el un gurmand.. Am fost invatata ca asa este bine. Si dupa am inceput sa cer din ce in ce mai multa mancare. In mare parte este vina mea, pentru ca nu am facut nimic ca sa impiedic acest lucru.

      Cum vrei sa slabesti?
      Niciodata nu am reusit sa tin o dieta in adevaratul sens al cuvantului. Pentru mine nu exista exceptii de la regula. Daca am mancat o prajitura, inevitabil am dat gres. Vreau sa nu mananc nici un aliment interzis.

      Ce ai mancat azi?
      Azi un pahar de limonada si un iaurt mare. Vreau sa beau mai multa limonada, parca ma ajuta sa nu simt foamea.

      Ce probleme ai din cauza greutatii?
      Uneori as vrea sa traiesc in alt corp. E groaznic. Imi doresc sa pot purta haine stramte fara sa ma simt aiurea, sa pot alerga cat vreau, imi doresc ca baietii sa intoarca capul pe strada dupa mine cum o faceau acum cativa ani.

     Ce parere ai despre persoanele prea slabe?
      Nu exista "prea" slab. Esti slab si atat. Si persoanele slabe arata foarte bine!

   Mi-ar placea sa completati si voi acest chestionar. Astept comentariile voastre cu nerabdare!

   xoxo.

Imi pare rau, sincer!

   Imi pare rau ca nu am reusit sa scriu mai des, desi chiar am simtit nevoia.
   M-am simtit foarte rau zilelea astea. Am slabit in 3 zile 3,5 kg. A fost o zi cand am baut doar apa, alta in care am baut doar ceai si alta in care am mancat o salata, pentru ca draguta mea colega de camera incepuse sa intre la banuieli.
   
    Promit sa raspund de azi inainte la toate comentariile pe care le primesc. Nu prea pare, dar faptul ca ma cititi ma face sa ma simt mult mai bine.

    Multumesc!

Aberatii

 
    Ceva nu ma lasa sa scriu. Parca nu pot sa spun tot. Parca povestea e prea lunga. Parca nici nu are sfarsit. Parca, parca, parca.. Doar aberatii.
    Ce e de spus? Am crezut ca iubesc. M-a inselasem.
    Am scapat de el. Am vrut sa regret, dar nu am putut niciodata.
    Am vazut-o pe mama in fiecare seara plangand. M-am plictisit, si am plecat din casa, nu inainte sa o fac sa tipe ca ma uraste. Cat ma uraste. Si probabil asta e adevarul.. poate ura acea parte din mine. Sau poate ma ura chiar pe mine. Pe adevarata eu.
     Acum (cica) sunt doar o simpla studenta. La o facultate oarecare. Am un prieten pe care (cica) il iubesc. Si cam atat. Probabil am tot ce oamenii mediocri isi doresc. Dar nu am nimic din ce imi doresc eu - adevarata eu. O sa obtin.. nici o problema.
 
    Trecutul e trecut. Poate ar trebui sa invat sa traiesc in prezent. 

Razbunare

    Nu a fost greu sa il fac sa ma vrea, din nou, din nou, si din nou.. Spre deosebire de mama, eu eram mai tanara. Si tineretea este un plus foarte mare cand vine vorba de frumusete..
     Am devenit asadar amanta tatalui meu vitreg. Era ciudat, parca il uram si il iubeam in acelasi timp. Dorinta de a-l avea era mai mare decat ratiunea. Si intr-o zi, cand stiam ca mama e plecata, el a venit la mine in camera si m-a trezit, sarutandu-ma. Si lucrurile nu s-au oprit atunci.. m-am daruit lui din nou, cu mai multa pasiune ca niciodata. Si in clipa aia, fix in toiul "actiunii".. a intrat mama in camera. Si ne-a vazut.
      A inceput sa planga si a inchis usa. El a sarit ca ars, s-a imbracat si s-a dus dupa ea. S-au certat. Mama l-a dat afara din casa. Ma razbunasem, in sfarsit. Reusisem sa despart doi oameni care "cica" se iubeau. De cate ori nu mi-am imaginat momentul asta..
      Mama a depus cererea de divort iar el s-a agatat disperat de mine. Mi-a spus ca ma iubeste si m-a cerut in casatorie. Am inceput sa rad. Aveam putin peste 18 ani si mi-am dat seama ca nu mai am nevoie de el. L-am rugat sa dispara din viata mea. Dar nu m-a ascultat,,

Regasire

  
  Nu am vrut sa mai scriu. Credeam ca nu mai am nimic de spus, dar au fost niste momente cand pur si simplu nu imi gaseam cuvintele.

  In jur miroase a toamna. Ma cuprinde o melancolie placuta care parca imi amorteste tot trupul. Si multe amintiri imi invadeaza mintea. Amintiri bonlave, si pe care le credeam ingropate de mult timp.

   Imi amintesc.. era tot toamna, dar anul nu era acelasi. Plangeam in camera mea si imi stergeam disperata lacrimile. Priveam rochita albastra pe care urma sa o port, care in magazin imi parea superba, dar acum parea doar o simpla bucata de carpa. Mama urma sa se casatoreasca cu barbatul de care credeam ca sunt indragostita. Degeaba am incercat sa o conving ca nu au nici macar un an de cat timp sunt impreuna, ca nu se potrivesc, etc.. Nu m-a ascultat. Si sufeream cumplit..
    A pasit in camera mea si am stiut ca este el. M-a mintit ca se casatoreste cu ea ca sa fie mai aproape de mine, si am stiut ca este doar o minciuna. Dar m-am incapatanat sa il cred.. M-a sarutat si mi-a promis ca totul o sa fie bine. M-a dezbracat de pijamale si m-a ajutat sa ma imbrac cu rochita albastra. Mi-a spus cat sunt de frumoasa. Si a plecat..
     Nunta a fost plictisitoare. Imi priveam propria mama cu invidie, imi doream mai mult ca orice sa fiu in locul ei. In clipa cand au spus "Da" am simtit ca ceva in mine moare.. M-am dus in camera mea si am plans din nou. El a venit, m-a sarutat si a incercat sa ma linisteasca. Poate nu o sa va vina sa credeti, dar atunci m-am daruit lui pentru prima data.
     Apoi a plecat.. Tarziu, in noapte, i-am auzit gemetele mamei. Si atunci am inteles ca m-a mintit. Si cat a mintit. Si am jurat sa ma razbun..